• Violeta Tudorie: Pentru o Romanie puternica

    Deputat

    Demo

    PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Perspectivele economiei romanesti. Scrisorile si cantecele de sirena prin care cobeste presedintele Basescu.

Scris de Violeta Tudorie. Postat in Activitati

Scenariul de bază privind economia românească prevede o redresare susținută și mai extinsă a economiei în 2014  se arată în raportul FMI după primele două evaluări ale acordului cu România, publicat marți, 01.04.2014 pe site-ul instituției. Creșterea ar urma să fie anul acesta de 2,2%, mai puțin decât în 2013 (3,5%), dar, ceea ce are relevanță economică este un avans semnificativ al sectoarelor non-agricole. O absorbție mai bună a fondurilor UE ar urma să sprijine o redresare graduală a investițiilor.

Important este și faptul că își revine consumul privat, care este așteptat să se redreseze. Aceasta ca urmare a creșterii a venitului real disponibil, în urma recentei politici de relaxare și a nivelului scăzut record al inflației, a salariului minim mai ridicat, precum și a îmbunătățirii generale a încrederii consumatorilor, pe fondul revenirii pe creștere a zonei euro, se arată în raportul FMI. Toate acestea ne arată că sunt perspective bune pentru economia românească și că Guvernul Ponta lucrează bine cu finanțatorii externi reușind să mențină o cadență de creștere semnificativă în context european.

Totodată, FMI ne averizează și în privința unor riscuri. Acestea ar putea veni din înăsprirea politicii monetare în economiile avansate care ar putea duce la ieșiri de capital, deoarece investitorii reevaluează riscurile portofoliilor și profitul, ceea ce ar putea pune presiuni asupra cursului valutar. In același timp, ieșirile de capital ar putea fi afectate și de scăderea încrederii din cauza turbulențelor din Ucraina. 

Ținând cont de volumul masiv al creditării în valută, o depreciere severă a cursului valutar ar putea determina o deteriorare suplimentară a bilanțurilor băncilor și a sectorului privat, avertizează în continuare FMI. Nu sunt neglijate nici incertitudinile politice crescânde privind alegerile din 2014, în special alegerile prezidențiale, care ar putea afecta stabilitatea discuțiilor politice și încrederea consumatorilor și a investitorilor.

In legătură cu discuțiile politice, sunt supărătoare turbulențele lansate de Președintele Băsescu. Asemena lui Ceaușescu în perioada sa de paranoia, s-a apucat și Președintele, încă la Cotroceni, să dea lecții organismelor financiare internaționale și să se laude singur cât de bun ar fi el Prim-ministru după ce zece ani a adus numai necazuri poporului român.  Deși a văzut că în afară de supușii săi din PMP nu se mai uită nimeni în gura sa, o ține langa cu scrisorile despre acciză. Atunci când a introdus taxa de drum, aici sunt banii dumneavoastră, cu care nu a reușit nici măcar să astupe gările din asfalt, era bina, acum pentru că este domnul Ponta la guvernare nu mai este bine. Se laudă că știe cum reacționează economia, firmele, oamenii dar tocmai ca un președinte iresponsabil i-a îndemnat recent să se revolte în stradă. Se vede că îi place de Maidan-ul ucrainean, în care se declară, de asemenea specialist, ca  și în ceea ce a urmat acestuia. Domnul Președinte vorbește alarmist ca un agent electoral despre guvernarea catastrofală, despre ordonanța ca o crimă. Deși Constituția României nu-i permite să facă propagandă partidelor politice, se vede ca a intrat de-a binelea în căldurile campaniei electorale, alături de tinerele blonde PMP-iste. Așa că nu “Politica fiscal-bugetară pe care o derulează Guvernul Ponta împreună cu FMI este greșită”, ci domnul Băsescu se bagă singur în seamă, cu declarații aberante care fac rău atât Guvernului cât și României.

Bunul simt a invins

Scris de Violeta Tudorie. Postat in Activitati

De la început recunosc faptul că în elaborarea prezentei declarații am fost inspirată de un articol de ziar cu titlul O revoluție a bunului simț. Eu cred că încă nu putem vorbi despre o revoluție, dar în mod cert avem un caz, un precedent, în care bunul simț a învins interpreatarea unilaterală și brutală, care ne aduce aminte de perioadele celei mai aprige terori comuniste și, pe care, în ultimii 10 ani, oamenii regimului băsescu o dau legilor și acțunii judiciare ale celor care hotărăsc asupra drepturilor cetățenilor României. Vorbim de o victorie asupra liniei staliniste de interpretarea pe care niște Georescu, Hăineală, Boc, Macovei, Morar si mai nou Kovesi o dau ideii de democrație, libertate și drepturi ale omului. Este acea linie de interpretare căreia i-am spus stalinistă pentru că în cadrul ei nu contează spiritul Constituției noastre moderne, ci aplicarea acesteia așa cum o joacă Traian Băsescu.

Sistemul polițienesc, asmuțit și servit de oamenii lui Băsescu, s-a pus pe capul unui om, pe care l-au forțat să demisioneze, pe rând, din funcția de director de teatru, de ministru al culturii, de senator si de membru de partid pentru a-l reduce la tăcere. Omul se încăpățânează, în sensul frumos și moral al termenului, nu se dă bătut, ajunge în fața judecătorilor care de șapte ori îi dau o hotărâre favorabilă, în sensul că nu are nici o vină și că își poate exercita drepturile de cetătean liber prevăzute de Constituție, în cuda faptului că instituții ale statului precum BEC, ANI și procurorii de caz, precum și conducerea propriului partid îl vor excus de la competiția electorală.

Dar chiar și după acestă frumosă victorie, oamenii regimului băsescu nu încetează să-și exprime supărarea. Ei sunt dezamăgiți de faptul un om a câștigat lupta cu sistemul, se plâng pentru că decizia finală ar pune pe butuci un întreg război purtat de virtuoasa ANI pentru impunerea unor standarde de integritate în viața politică românească  -  o decizie pe care o consideră ca fiind una greșită, sau, mai rău, ticăloasă. 

In acest context, nu întâmplător, Președintele PSD, domnul Victor Ponta considera că ne aflăm în cel mai greu an, unul plin de: “Abuzuri, persecuții politice, calomnii, nedreptăți, trădări și dezamăgiri”. Cazul domnului Diaconu le conține pe toate acestea. Dar cel mai grav aspect mi se apre a fi acela că foștii săi colegi nu l-au înțeles, l-au abandonat, dându-l pe mâna oamenilor sistemului.

Pentru noi se desprinde ideea că modul de interpretare al legilor, al Constituției și al  hotărârilor judecătorești de către oamenii sistemului și mentorul său este unul profund greșit, nedemocratic, în permanent conflict cu drepturile omului, iar în ultimul timp mai mulți judecători ne transmit un semnal că nu mai sunt dispuși să se plieze pe interpretarea indusă de locatarul de la Cotroceni.

In final, îmi exprim speranța că începe să se reducă puterea, dogmatismul și abuzurile sistemului, iar cazul Diaconu nu va rămâne singular, ci îi va inspira și pe alții să lupte pentru dreptatea, libertatea și drepturile lor legitime.

Reforma administratiei

Scris de Violeta Tudorie. Postat in Activitati

Prezenta moțiune este o încercare de a reîncălzi aceeași ciorbă pe care deputații PDL și cei care au mai rămas din PP-DD ne-au sevit-o acum trei-patru luni  după ce  a fost adoptată Legea privind unele măsuri de descentralizare. Numai o epuizare a inspirației politice poate să explice de ce într-un interval atât de scurt se tot revine cu o moțiune la aceeași temă. De data aceasta PP-DD-iștii au fost înlocuiți de PMP-iști, așa- zisul grup de neafiliați, în fond afiliații lui Traian Băsescun, acei minicinoși ordinari, ca să folosesc caracterizarea unui semnatar din primul tabel al moțiunii, domnul Cezar Preda. Iată că, de data aceasta, domnul deputat nu și-a făcut scrupule și a semnat alături de niște mincinoși ordinari și perfizi, slugile perfecte ale lui Băsescu.

Este de tot hazul apelul la o așa-zisă moțiune constructivă, când autorii săi, în loc să se oprească asupra observațiilor Curții Constituționale îi dau din nou înainte cu generarea de haos instituțional, de haos general, de blocaj financiar, de reformă strâmbă, de cedare la presiunile baronilor și altele de felul acesta.

In aparență, plină de bunăvoință, în fapt, noua-veche moțiune este folosită de parlamentarii PDL ca un prilej de a-și strecura pretenția de oameni grijulii cu administrarea statului, de atoate știutori într-ale politicii administrative, de a se lăuda cu ce au făcut și chiar cu ce nu au facut în domeniu atunci când erau la guvernare. Așa se face că-și prezintă scrierea moțiunilor și sesizarea Curii Constituționale ca pe o faptă măreață, chiar eroică, o dovadă de responsabilitate, că ne oferă nouă un proiect de regionalizare pe care nu au fost în stare nici măcar să-l scoată din sertar în anii guvernării de cea mai tristă amintire Băsescu-Boc. Acestea ar fi, preiau din textul moțiunii: fapte, nu glumițe.

Neînțelegând dinamica societății actuale, autorii moțiunii își acoperă superficialitatea cu o abundență de termeni precum modernizarea statului, regionalizare, reforma administrativă sănătoasă, structură flexibilă, toți utilizați ca pe niște lozinci la modă. Totodată, colegii domnului Tinel se oferă ca, din prea-plinul științei lor, să ne recomande, citez: sensul logic și firesc al reformei. Dacă vă puneți problema în ce constă acesta, deputații PDL și slugile neafiliate, după ce au aprobat desființarea spitalelor și a școlilor, ne recomandă să facem noi restul, adică să tăiem localităile mici, oricum cele mai mici de 5 000 de locuitori și apoi să ne punem în pielea unui Gâgă care se întreabă, citez: ce face comuna? Ce face orașul? Ce ar trebui ele să facă? După ce le desființăm ne întrebăm ce ar trebui să facă și apoi le informatizăm pentru ca țăranul român să nu mai fie nevoit să mergă la ghișeu. In final, se atrage atenția că abia după ce vor găsi dumnealor răspuns la aceste probleme să ne apucăm de descentralizare.

In ce mai constă sensul logic și firesc al reformei în viziunea opozitiei moționare!? Păi, ni se cere să facem o reformă care să nu convină primarilor, consilierilor și președinților de consilii județene, nu una care să răspundă la problemele presante din prezent, ci una dreaptă care să fie valabilă peste 40-50 de ani!. Observați cât de vizionari sunt colegii noștri!

Doamnelor și domnilor deputați, moțiunea nu aduce vre-o clarificare în materia reformei administrative. Nu pentru conses se zbat semnatarii, ci pentru a se mai face auziți acum înainte de începerea campaniei electorale. Noi nu ne vom lăsa seduși de prețiozitatea celor care prin truisme, lozinci și formule fără fond se auto-prezintă ca mari reformatori ai statului român. Iar apelul dumnelor la dezbateri și consens, deși normal în sine, este formulat de politicieni necredibili, care în tot timpul cât au fost la guvernare, potrivit unui fost PDL-list, au condus România spre un stat polițienesc și falimentar. Sunt aceeași politicieni care-și luau lumina științei lor politice și administrative de la Cotroceni și o impuneau autoritar, cu aroganță, unui popor întreg.

Lista medicamentelor compensate

Scris de Violeta Tudorie. Postat in Activitati

Partidul Social Democrat apreciază că actualizarea și adoptarea listei medicamentelor compensate este o acțiune necesară și oportună. Ea va fi aprobată de Guvernul Ponta în cel mai scurt timp, după ce noua echipă a ministerului va face ultimile corelări și corectări în cuprinsul său. Până în prezent, introducerea unei noi liste de medicamente compensate  a fost mult întârziată din nepăsarea foștilor miniștri ai sănătății, în frunte cu promotorul acestei moțiuni, domnul contabil Eugen Nicolaescu.        

Conform noii orientări politice a liberalilor, până acum o lună, când erau la guvernare, în sistemul de sănătate era numai lapte și miere; toate lucrurile mergeau strună. Numai că, odată forțat de șeful său de la partid, să plece din fruntea ministerului, domnul deputat, fost ministru al sănătătii, își aduce subit aminte că bolnavii au nevoie de noi medicamente compensate întrucât lista actuală este în vigoare de 6 ani. Astfel de piruiete politice arată încă o dată că fostul ministru suferă de complexul impotentului, sindrom diagnosticat prin mecanismul de transfer al propriilor neputințe și lipsei de realizări pe seama altora. Domnul Nicolaescu ne spune prin această moțiune cam așa: de ceea ce nu am putut face eu este vinovat actualul ministru. Acesta este mecanismul de gândire și strategie politică, de opoziție – să nu introduci lista medicamentelor compensate când deții puterea pentru a-i acuza pe cei care vin după tine că vor să condamne pacienții la moarte.

De altfel, autorii moțiunii au mai multe premoniții de natură muribundă. Ei scriu la un moment dat că, îi citez: moartea nu așteaptă! Se referă probabil la politicile liberlilor din opoziție. Dacă moartea nu așteaptă, ce a făcul domnul fost ministru cât a condus politicile în domeniul sănătății românilor decât să aștepte moartea acestora. Mi se pare o aroganță nerușinată că, după ce s-a scremut doi ani să scoată o listă de medicamente compensate, vrea acum să realizăm noi totul într-o lună! Dacă lista era, așa, cum afirmă, la cheie, iar lipsa banilor este un fals pretext, cine l-a oprit să și-o asume când era ministru? Vrea să ne convingă de faptul că nu poate la guvernare, dar poate din opoziție?!

         Domnul Nicolaescu își ascunde propria incompetență și impotența administrativă  sub așternutul asociațiilor de bolnavi și a profesionalismului specialiștilor care au lucrat la alcătuirea listei de medicamente compensate și la fundamentarea celorlate politici sanitare.Dar se pare că lauda privind consultarea unui mare număr de specialiști se reduce la o singură peroană care a făcut toată treaba.[1]. Insă actualul ministru, domnul Bănicioiu, nu pune la îndoială buna intenție și profesionalismul specialiștilor, ci modul defectuos în care a fost condus Ministerul Sănătății și instituțiile subordonate acestora.

             Un exemplu penal al stilului contabilicesc al domnului Nicolaescu de a conduce un minister al sănătății este dat de presiunile făcute asupra Institutului Cantacuzino de a livra, la comandă politică, un vaccin dăunător sănătății, pentru că, nu-i așa, moartea nu așteptă!, iar liberalii voiau și ei să iese în față cu o realizare.

              Aceeași presiune doriți să puneți acum pe noua echipă guvernamentală pentru a da rezultate imediate de natura vaccinului cu probleme. Nu veți reuși. Vom face lucrurile temeinic și la timpul cel mai potrivit. Iar ultima dovadă în acest sens vine de la Banca Mondială care a aprobat, vineri 28 martie a.c., României un împrumut în valoare de 338,8 milioane de dolari, destinat îmbunătățirii accesului, calității și eficienței serviciilor de sănătate publică, potrivit comunicatului instituției financiare internaționale.

           Moțiunea de față este mincinoasă și necredibilă câtă vreme acuză foștii aliați de dezinformare, bătaie de joc la adresa bolnavilor, lipsă de responsabilitate, nepăsare, înșelarea încrederii electoratului după ce singuri s-au scos de la răspunderea guvernării. Ca nu-i credibilă reise și din faptul că nu mai puțin de 18 deputați liberali nici nu au catadixit să o semneze.

              Iar în legătură cu înșelarea încrederii electoratului, oare ce va zice acesta la viitoarele alegeri după ce v-a votat o dată ca să guvernați, iar acum v-ați refugiat în situația mai comodă a opoziției. De ce mai participați la alegeri dacă nu vă place sau nu vă pricepeți să vă asumați răspunderea guvernării?. Numai de dragul de a fi în opoziție?

Moțiunea nu exprimă preocupare pentru sănătatea bolnavilor, aceasta fiind ultima problemă care-i frământă pe liberali și pe celelalte partide de dreapta în acest moment, ci se vrea a fi un exercițiu electoral pentru a-i mai determina încă odată să-i trimită la putere, de unde nu reușesc decât să sacrifice drepturile românilor prin incompetență administrativă și aroganță politică.

 

               

Aboneaza-te

Categorii